roMedia-crestin

media moderna pentru Dumnezeu

ovoce

evanghelizare prin video productie

Information

evanghelizare prin video productie

cum sa transmitem mesajul crestin eficient prin productie video

Website: http://romedia.ning.com/evaghelizarevideo
Members: 6
Latest Activity: Mar 26

Discussion Forum

ovoce

ce credeti despre filmele/materialele video crestine? 1 Reply

Started by ovoce. Last reply by ovoce Sep. 17, 2008.

elena savu

fiul risipitor in varianta moderna

Started by elena savu Sep. 16, 2008.

Comment Wall

Comment

You need to be a member of evanghelizare prin video productie to add comments!

ovoce Comment by ovoce on March 26, 2009 at 1:30am
Valcea Evanghelica va deschide “televiziune pe internet”
Posted on martie 23, 2009 de cllod
In curand, Valcea Evanghelica va transmite pe internet, live, o emisiune video, cu subiecte crestine.

Vreau sa stiu parerea dvs despre cea mai potrivita ora de difuzare dar si ce emisiuni ati dori sa vizionati.

Invit de asemenea crestinii (slujitori si laici) sa isi manifeste dorinta de a participa la diverse emisiuni.

E-mail-ul meu este : cd_nitisor@yahoo.com
sursa Valcea Evanghelica
ovoce Comment by ovoce on February 24, 2009 at 12:13pm
Filmul ca oglindă - Ivan sau Jamal
autor: Rasvan Cristian
sursa: Vindecătoru

Secularizarea societăţii contemporane s-a adîncit atît de mult în ultimii ani, încît dezbaterile despre Dumnezeu sau numai amintirea numelui Său în producţii artistice, filme, cărţi sau simple emisiuni de televiziune, imi trezesc suspiciuni şi temeri, mai grave decît absenţa numelui Său.

Dacă nu ai o meserie pe deplin legată de predicarea lui Dumnezeu; dacă nu eşti pastor sau preot şi trăieşti în cetatea modernă în care agora s-a mutat la locul de muncă profund laic, atunci discuţiile despre artă, cînd ele au loc, te pun în faţa unei alegeri: să te retragi, fără a formula nici o opinie asupra fenomenului discutat, fie el film, carte, ori expoziţie, sau- în cunoştinţă de cauză, adică după ce conţinutul produsului artistic îţi este familiar în mod nemijlocit- să poţi articula, în apărarea credinţei tale creştine, o părere pertinentă despre cele ce se discută acolo.

Blogurile sunt locul de gîlceavă postmodernă, sau, cum scria într-un comentariu recent Marius Cruceru, sunt zona în care porţi discuţii, după ce tot ce aveai de făcut în meseria ta ai isprăvit; un fel de joc secund; o odihnă şi un loc de dialog. Aici, pe blogurile creştine, ar trebui să ne punem întrebările de care cei necredincioşi ar rîde, să ne scuturăm, unii altora, praful păcatului, cum spunea, pe vremuri, Watchman Nee, pentru că trecerea prin lume ne contaminează, oricum, şi fără ştirea noastră.

Există cel puţin două tendinţe, pe care le observ de o bună bucată de vreme, pe blogurile noastre: o parte din oameni afirmă cu tărie că, pentru a se feri de boala secolului, închid televizorul şi nu văd decît filme despre care au auzit că nu sunt nocive, şi nu vor să poarte discuţii despre subiecte incomode, tabu. Şi-ar ascunde, dacă s-ar putea, şi familia, aidoma unui personaj din filmul lui Tarkovsky, “Nostalgia”, ţinînd-o închisă 7 ani într-o cameră ferită de păcatele, de pericolele lumii, salvînd-o, tiranic, de uriaşul pericol al secularizării. Evident, totul este o metaforă, dar realitatea poate îmbrăca cele mai ciudate forme de comportament social (ex. refuzul de a te duce la plajă; de a nu-ţi lăsa familia să se bucure de mare, de nisip, de sport, numai pentru că acolo se întîmplă să vezi mai mulţi sîni goi decît pe stradă, sau mai mulţi tineri “aproape făcînd sex”, cum amintea, pe vremuri, tot Marius Cruceru, pe atunci la “Patratosu”). Ce te faci, însă, dacă tocmai strada a devenit locul de desfăşurare a unor demonstraţii din cele mai scîrboase, defilări ale homosexualilor, jafuri, violuri şi violenţe de limbaj din cele mai diverse? Nu ajungem, iarăşi, la personajul din filmul amintit, cedînd tentaţiei de a deveni salvatorul-dictator, de data asta cît se poate de nemetaforic?

Uitaţi-vă prin bisericile noastre, la creştinii mîntuiţi şi număraţi-i pe toţi cei care divorţează, preacurvesc, beau de sting sau rîvnesc din greu la bunul altuia. Nu mai mergem la biserică pentru că există astfel de oameni? astfel de creştini? Se pare că e mai simplu sa ascundem adevărul, sa ne prefacem că nu-l vedem, ca să putem trăi cu El, nu-i aşa? Nemărturisit, am ridicat minciuna la rang de taină, iar prefăcătoria, la cote de rafinament… iezuit.

O a doua categorie de comentatori sau blogeri, sunt consumatori de artă de tot felul, - deşi îl folosesc, termenul mi se pare, pe cît de aberant, pe atît de potrivit modului nostru de a gîndi, pentru că ne-am obişnuit să devorăm cărţi, să ne hrănim cu informaţie, să înghiţim imagini, fără timp de digestie prin meditatie- dar o ascund, pentru că subiectele sunt greu de abordat, riscante ideologic, pentru că vor să pozeze în altceva decît sunt în realitate; ei preferă să te trimită, nu la sursă, cum ar fi normal, ci la alte interpretări, la alte comentarii- despre cărţi, filme sau subiecte de actualitate.

Deşi se spune că gusturile nu se dicută, ele se pot educa. Pe de altă parte, este dificil să faci pe cineva să admire un anumit produs artistic, dacă s-a născut fără simţ estetic. Goethe spunea că este greu să citeşti o carte, e ca şi cum ai scrii-o. Cu alte cuvinte, este necesară empatia, pentru ca acea carte sau acel film să-ţi facă, realmente, plăcere. Pentru că arta adevărată trebuie să te ajute să te defineşti, să te cunoşti mai profund, fenomen care este valabil şi pentru cel ce produce arta. Un om care regizează un film frumos, un film cu adevărat de artă, se descoperă pe sine, treptat, în aspecte tainice.

Unde am coborît arta filmului în zilele noastre? Nu cumva suntem prizonierii a ceea ce, atît de exact, definea, profetic, în urmă cu nici 10 ani, Ravi Zacharias, în cartea sa, recent tradusă şi publicată la Oradea?

“Probabil că un mogul din lumea filmului pune chiar acum la punct un scenariu care distruge ultimul vestigiu de decenţă care mai exista în inima omului.”

Tarkovsky scria, cu putin timp înainte de a muri de cancer pulmonar, la numai 56 de ani:

“Cultura modernă, de masă, numita “de consum”, deformează sufletul oamenilor, ridicînd bariere între om şi întrebările cruciale ale existenţei sale, conştiinţa de sine ca existenţă spirituală. Un artist fără credinţă este asemeni unui pictor care s-a născut orb.”
Trăim vremurile orbilor? A ajuns omul, asemeni personajelor din “Demonii” lui Dostoievski, să nu mai poată avea credinţă?:

“-Aş vrea să ştiu, crezi tu însuţi în Dumnezeu, sau nu?

-Cred în Rusia şi Ortodoxia rusă…, cred în trupul lui Cristos… Cred că a doua Sa venire va fi în Rusia… Cred…

-Dar în Dumnezeu, dar în Dumnezeu?

-Eu… eu as vrea sa cred în Dumnezeu…”
Dar nu mai putea, deşi îl căuta; oamenii de astăzi, nu numai că nu-l caută, dar îi sluţesc imaginea după propria lor plăcere.

Majoritatea filmelor nominalizate la “Oscar”-ul de anul acesta oglindesc starea spirituala a lumii despre care vreau sa scriu.

Despre filmul Slumdog Millionarie, despre drama copilăriei şi salvarea prin dragoste, aşa cum ni se oferă astăzi, comparativ cu o pelicula mai veche, “Copilăria lui Ivan”; despre asa-zisa viaţă a Indiei contemporane, din acelaşi film, nominalizat cu cele mai mari sanse de cîştig, la multe categorii, dar şi despre adevărata viaţă a Indiei, într-un film de neuitat, “Calcutta” lui Louis Malle, devenit model de studiu la Oxford.

“Ivan- scria Tarkovsky despre personajul său- este un caracter distrus de către război. Toate atributele copilăriei au fost alungate din viaţa lui, iar lucrul pe care l-a cîştigat, ca pe un cadou drăcesc din partea războiului, apare concentrat şi acut.”

Tarkovsky mai scria:

“Pentru mine, caracterele cele mai interesante sunt cele ce par statice din afară, dar încărcate cu energie interioară, printr-o pasiune fără margini.”


şi recunoştea că, prin această predilecţie, se simţea legat de Dostoievski.

Personalitatea adultului se construieşte printr-un proces gradual de dezvoltare, în urma unor conflicte care îl pot duce la abandonarea principiilor sale. La copil, în schimb, pasiunile se manifestă mai viu, mai ales dacă starea de tensiune este constantă.

Ivan trăieşte drama ţării sale, invadată de armata germană, îşi vede mama ucisă, copilăria distrusă, amintirile fetiţei de care se simţea legat apărîndu-i doar în vis, o faţă cu expresie schimbătoare, pe fondul unei păduri de mesteceni, văzută într-o proiecţie negativă, inversată.

Ivan nu a supravieţuit războiului, a fost prins şi spînzurat în timpul unei misiuni de spionare a poziţiilor inamice. Regizorul nu arată decît scena visului, ultimele clipe din mintea băiatului, în care acesta se vede alergînd pe un cîmp cu iarba unduită de vînt, urmărind fetiţa pe care o iubise cu o dragoste curată, de copil.

Într-un interviu la Jay Leno, Danny Boyle, regizorul lui Slumdog Millionarie spunea că ideea de a face un film despre o emisiune de genul “Cum să fii miliardar”, nu l-a interesat, ci povestea de dragoste a unui băiat, care e gata să sacrifice totul, să folosească orice mijloace îi oferea viaţa, pentru a ajunge la iubita sa. Trecînd prin împrejurări dramatice, de-a lungul a cîţiva ani, personajul său face trecerea dintre copilărie şi adolescenţă, în mijlocul unei societăţi agresive, inechitabile, condusă de grupuri mafiote, în care poliţia schingiuieşte, media manipulează, iar copiii sunt mutilaţi, atît fizic, cît şi moral.

Două lumi, cea a războiului şi a societăţii contemporane, la fel de agresive- de o parte; de partea cealaltă, lumea copilăriei, degradată, impinsă la jocul de-a uciderea şi răzbunarea- în cazul lui Ivan; la cerşetorie şi furt, în cazul lui Jamal Malik. O singura lumină: visul de aur a lui Ivan, dominat de chipul mamei şi al fetiţei îndrăgite; lupta obsedantă pentru a ajunge la fata iubită şi de a o salva de la viaţa de prostituţie la care fusese supusă, în filmul lui Danny Boyle.

Ivan moare, Jamal învinge. Ivan citeşte tot ce-i pică în mînă, chiar şi pe front- Jamal este analfabet, în timp de pace.

În război existau “cei buni”, cei care îşi apărau ţara; astăzi, toţi sunt tipologie a răului, corupţiei şi crimei.

Filmul lui Tarkovsky se termina printr-un vis, cel al lui Danny Boyle, printr-o utopie.

În “Copilăria lui Ivan”, apare imaginea icoanei pictate pe un zid în ruină şi cîteva cruci. Sunt semnele uitării de Dumnezeu, de alienare a oamenilor, de profanare a locaşurilor sfinte.

În filmul americanului, nu mai exista nimic din toate astea. Pentru “omul recent”, Dumnezeu a murit, iar reţeta salvării e falsă. Ipocrizia filmului în asta constă, în soluţia dragostei fără Dumnezeu, care duce la un sfirşit amînat, dar veşnic.

Ivan este ucis, dar visul său de dragoste nu se sfirşeşte niciodată, pentru că există speranţa ca zidul bisericii să fie reclădit, iar crucile, puse în ordine.

Slumdog Millionarie are toată reţeta ce bucură societatea de consum contemporană, inclusiv hinduismul.

“Copilăria lui Ivan” este poezia unei lumi de ieri, de neuitat… Slumdog Millionarie este un coşmar frumos, şi atît.

“În cinematografie, trăirea interioară se concentrează în imagini care induc sentimente şi tensiune spectatorului… Poezia este o cale particulară de a te relaţiona cu viaţa. Poezia devine o filozofie care conduce un om de-a lungul întregii sale vieţi.”
Andrei Tarkovsky
ovoce Comment by ovoce on January 24, 2009 at 6:22am
Vaticanul va avea propriul canal TV pe Internet

Vaticanul va avea propriul canal TV pe Internet, pe site-ul Youtube, unde credinciosii catolici vor putea urmari actiunile publice ale Papei Benedict al XVI-lea sau evenimentele organizate de Biserica Catolica, anunta Rador.

Detaliile vor fi prezentate vineri, 23 ianuarie, intr-o conferinta de presa la care vor fi prezenti oficiali de la Vatican, dar si ai grupului Google, care detine site-ul Youtube. In acest proiect vor mai fi implicate Televiziunea Vaticanului si Radio Vatican.

Initiativa vine ca o confirmare a preocuparii Vaticanului de a-si promova dogmele crestine prin intermediul noilor tehnologii. Vaticanul si-a inaugurat pagina de Internet in anul 1995.

sursa: Hotnews
ovoce Comment by ovoce on January 23, 2009 at 6:33am
Violenţa la televizor
January 22, 2009 by Cosmin Pascu

Gradul de violenţă la televizor a înregistrat în 2008 un trend descendent faţă de 2004. Cu toate acestea, programele dure continuă să ocupe un loc însemnat în grila posturilor tv din România.

Potrivit studiului “Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc”, realizat de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC), agresivitatea verbală este cea mai întâlnită formă de violenţă prezentă în programele televiziunilor generaliste, spre deosebire de cea fizică, prezentă în special în desenele animate. “Poate părea îmbucurător pentru unii, dar şi cuvintele pot să ucidă, nu doar în sens simbolic, ci în sensul cel mai propriu al termenului”, a spus Ioan Drăgan, coordonatorul proiectului.

Cele mai frecvente forme de manifestare a violenţei de tip verbal sunt: injuriile (16%), ţipetele şi ridicarea de ton (16%), limbajul licenţios, obscen (15%), insulta (12%), cearta (9%), ridiculizarea (9%), întreruperea celuilalt (5%), etichetări, stereotipii etnice (4%), atac la persoană (3%). Postul care a difuzat în cea mai mare proporţie violenţă verbală a fost Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%).

REALITY-SHOW-URI
Cercetarea a analizat conţinuturile violente din programele a 13 canale tv – TVR 1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix, Minimax – timp de o săptămână (13-19 octombrie 2008). “Televiziunea nu prezintă realitatea, aşa se scuză reprezentanţii unor posturi tv de la noi, ci arată televiziunea sau mai bine spus percepţia acesteia despre realitate. De altfel, televiziunea este cel puţin predispusă pentru spectacolul violenţei. Datorită competiţiei, luptei pentru audienţă, se joacă destul de mult pe acest element, care ţine de emoţionalitate şi violenţă. Iar efectul cel mai grav, care este unul cumulativ, neintenţionat, este cel al instaurării unei culturi a violenţei, care are între coordonatele sale în mod deosebit o anumită acomodare cu violenţa. Se poate ajunge la o apologie a crimei”, a declarat Ioan Drăgan. Potrivit studiului, cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip “reality-show” (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%).

PRIMA TV, ÎN TOP
În ceea ce priveşte violenţa din cadrul jurnalelor de ştiri, potrivit studiului, Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie la jurnalul principal al zilei). Totodată, şi durata medie a ştirilor violente a fost cea mai mare la Prima TV (22 minute la jurnalul principal al zilei).

Cele mai violente filme sunt cele de acţiune (28% dintre cazurile de violenţă), în care predomină violenţa fizică, dar apare şi cea psihologică şi cea economică. Acestea sunt urmate de serialele româneşti (altele decât telenovelele sau sitcom-urile), cu o pondere de 22% din totalul actelor de violenţă.

Amenzi CNA
Răsvan Popescu a precizat că raportul va fi analizat, Consiliul încercând să facă o nouă cercetare de acest gen, pentru a putea urmări evoluţia lucrurilor. “Este evident că escaladarea violenţei de limbaj nu va fi tolerată de CNA, care aplică din ce în ce mai apăsat prevederile Codului de reglementare a conţinutului audiovizual privind limbajul injurios şi cred că trebuie să acordăm o atenţie mai mare promo-urilor, pentru că şi ele se supun aceluiaşi regim de programare orară ca filmele”, a spus Răsvan Popescu. De altfel, preşedintele CNA a declarat anul trecut că instituţia pe care o conduce a acordat 38 de somaţii, 19 amenzi şi 3 suspendări de emisie din cauza violenţei verbale.

Sursa, jurnalul.ro
ovoce Comment by ovoce on January 23, 2009 at 6:27am
Televizorul câştigă războiul modelelor
January 22, 2009 by Cosmin Pascu

Din disputa între părinţi şi profesori pentru responsabilitatea de a forma modele, câştigă televizorul. Preocupaţi de „marketingul eului” şi de ceea ce oferă televizorul, tinerii se înarmează cu modele de carton.

Pentru Alexandra Anghel, o elevă de 16 ani, un model de urmat este mama ei. Adolescenta mărturiseşte că o admiră pentru că „a muncit foarte mult să ajungă să fie patroana unui magazin”.

Cu toate astea, ea are modele şi printre vedete: îi place solista formaţiei Pussycat Dolls, Nicole, pentru „cum arată, cum se îmbracă, cum cântă”, şi multe fete de vârsta ei au ales-o drept model.

Cu toate că trecerea de la modelul mamei la cel al solistei poate părea forţată, sociologul Paula Tufiş arată că o asemenea atitudine este des întâlnită în rândul tinerilor.

„Părinţii au un impact direct asupra personalităţii copiilor, mai ales în anii copilăriei şi ai adolescenţei”, explică sociologul. Tufiş adaugă că, odată cu intrarea în şcoală, influenţa în alegerea modelelor se transpune în rândul profesorilor şi al colegilor.

Eşti la televizor, deci exişti

„La această vârstă, alegerea modelelor e influenţată şi de expunerea la media şi alte activităţi extra­şcolare, care favorizează apariţia unor modele alternative şi care, câteodată, intră în competiţie cu cele promovate de părinţi şi profesori”, arată sociologul.

Tendinţa tinerilor de a-şi alege modelele din rândul vedetelor de la televizor reiese şi din rezultatele celui mai recent studiu realizat de Asociaţia Euro<26, în 2008.

Potrivit acestuia, 57,4% dintre cei 2.454 de repondenţi, cu vârste de peste 18 ani, au putut da un exemplu de model, iar în topul preferinţelor lor s-au situat vedete ca Mihaela Rădulescu (7,3 la sută) şi Mircea Badea (6,5 la sută), urmate de Traian Băsescu (4 la sută) şi părinţi (3,5 la sută).

Peste 42% dintre cei care au participat la sondaj nu au putut indica un model pe care-l urmează.

Fruntaşa clasamentului, Mihaela Rădulescu, crede că „menirea unui model nu este decât să inspire şi să-ţi dea energie bună, creatoare şi multă emoţie”. Vedeta de televiziune spune că nu o sperie ideea de a fi un model pentru cineva: „E măgulitor şi indică profunzimea şi inteligenţa acelei persoane care a reuşit să vadă, dincolo de titluri jenante din ziare, la fel, un om cu care seamănă în destule privinţe şi care-l inspiră să devină”.

Imitatorii, un fenomen de masă

Modelele impuse de media au dus la apariţia multor tineri şi tinere care imită vedetele, de la ţinută la atitudine, şi se mândresc cu asta printre prieteni, chiar şi cei virtuali, de pe reţelele sociale.

Unul dintre site-urile pe care tinerii îşi postează fotografii în astfel de ipostaze, hi5.com, este pe locul patru în topul realizat pentru România de site-ul Alexa.com, care monitorizează numărul de accesări ale paginile de internet

Platforma de socializare este detronată numai de motoarele de căutare Google.ro, Yahoo.ro şi site-ul Youtube.com.
Importanţa pe care a căpătat-o televizorul în viaţa tinerilor are o cauză îndelung ignorată.

Aurora Liiceanu explică situaţia prin aceea că „familia cere profesorilor să fie modele, iar profesorii pretind ca părinţii să fie modele. Din acest conflict câştigă televizorul, care oferă informaţii atractive, diferite de procesul instructiv de la şcoală”.

Constatarea este susţinută de rezultatele studiului realizat de Fundaţia Soros în 2007, care arată că 40% dintre elevii de clasele V-VIII petrec, zilnic, minimum trei ore în faţa televizorului şi peste o oră jucându-se la computer.

Top 10 modele ale tinerilor

1. Mihaela Rădulescu
2. Mircea Badea
3. Traian Băsescu
4. Părinţii
5. George Becali
6. Andreea Marin Bănică
7. Andreea Esca
8. Andra
9. Sorin Oprescu
10. Adrian Mutu

Top 10 persoane „non-grata”

1. George Becali
2. Traian Băsescu
3. Oana Zăvoranu
4. Politicienii, în general
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Nicolae Guţă
7. Ion Iliescu
8. Andreea Bănică
9. Maneliştii, în general
10. Adrian Năstase

Notă: Topurile au fost realizate în baza unor sondaje realizate de Asociaţia Euro<26

Modele corupte de consumerism

Potrivit unui studiu realizat de revista „Reader’s Digest“, Nadia Comăneci este cea mai de încredere persoană din România, urmată, printre alţii, de Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei sau chirurgul Irinel Popescu.

„Diferenţa între modelul Nadia şi cel al vedetelor de carton de astăzi se datorează valorilor care au năvălit după 1989 în societatea noastră: consumerismul, valorile materialiste, comerciale”, explică psihologul Aurora Liiceanu.

„Există o mutaţie psihologică: tinerii vor să aibă reuşite rapide, fără efort, sunt interesaţi de marketingul eului, fiind atraşi de ceea ce oferă televizorul: vizibilitate socială.” Sociologul Alfred Bulai nuanţează: „Dacă înainte de ’90, modelele românilor se învârteau în jurul conceptului de «meserie», «expertiză», acum, se pune preţ pe ideea de «comerţ».

De aici şi readaptarea expresiei «e meserie» la forma cu care ne-am obişnuit astăzi: «e marf㻓. Exemplele de reuşită de azi „sunt conturate în jurul unor oameni care se descurcă prin diverse mijloace: de la furt, la relaţii şi înşelăciune”, observă Bulai.

Vizibilitatea ia locul valorii

Psihologul Aurora Liiceanu consideră că pentru tineri „libertatea câştigată în 1989 a dus la spargerea sistemului coerent, strâmt“ şi la apariţia unor alternative, în absenţa unor criterii. Toate acestea i-au debusolat pe tineri, întrucât profesorii s-au transformat în simpli purtători de informaţii”.

Liiceanu indică o anumită mutaţie psihologică, recunoscută de sociologi şi psihologi: „Tinerii vor să aibă reuşite rapide, fără efort, sunt interesaţi de marketingul eului, fiind atraşi de ceea ce oferă televizorul: vizibilitate socială. Cine apare mult la televizor, câştigă notorietatea, punând pe loc secundar valoarea”, explică psihologul.

Criza de mentori „naşte monştri”

„Avem nevoie de modele pentru a ne forma identitatea în cadrul societăţii”, crede psihologul Aurora Liiceanu.
Acestea se formează prin învăţare socială, în urma interacţiunilor cu persoanele semnificative din viaţa noastră - părinţi, rude, profesori şi cele nesemnificative -vecini, televizor.

În opinia directorului adjunct al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, profesoara Ionela Neagoe, vedetele sunt „un exemplu pentru copii de a ajunge într-un mod uşor şi rapid să aibă tot ceea ce-şi doresc din punct de vedere material”.

Această răsturnare a sistemului de valori, prin trecerea pe primul plan a celor materiale, este atât una din cauzele principale ale crizei de modele, cât şi un factor care o agravează încontinuu. Iar principalul efect al crizei de modele este apariţia unor curente de tipul „piţipoance” sau „cocalari”, caracterizate printr-o superficialitate agresivă, rezultat al combinaţiei dintre cultura precară şi impulsul de a obţine rapid recunoaşterea de grup.

Speranţa vine totuşi dinspre cei peste 40% dintre repondenţii la sondajul Asociaţiei Euro<26, care au spus că nu au deloc modele, ceea ce înseamnă, în opinia psihologului Aurora Liiceanu, că aceşti tineri realizează că valorile împrumutate de la televizor sunt efemere, dar şi că nu există alt tip de valori care s-au impus, deocamdată.

Sursa, adevarul.ro
ovoce Comment by ovoce on January 4, 2009 at 11:26am
Iisus din Nazaret / Gesù di Nazareth (1977)

Dicţionar universal de filme (2002): “Întreaga viaţă a lui Iisus, dinaintea Bunei-Vestiri pînă la răstignire şi Înviere. Deşi intenţiile declarate ale lui Zeffirelli au fost umanizarea lui Hristos, filmul pare mai mult ilustrare calofilă a Noului Testament.”

Cinema… un secol şi ceva (2002): “Viaţa şi patimile lui Iisus îi oferă lui Zeffirelli substanţa unui supertelefilm de mai mult de 6 ore, în care apar 220 de actori, mulţi dintre ei staruri ale cinematografului internaţional.”

Tullio Kezich: “Evanghelia după Zeffirelli este un compromis între spectacolul de operă, film istoric hollywoodian şi paradă a vedetelor, chiar şi în chip de figuranţi. Nu numai că ne face să regretăm sublima austeritate a lui Pasolini, dar nu suferă comparaţie nici măcar cu discutatul Messia al lui Rossellini.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Cinema… un secol şi ceva (2002): “Cu toate acestea, filmul, în varianta lui TV sau în cea cinematografică (contrasă la circa 4 ore), se bucură de aprecierea publicului datorită valorilor sale plastice şi, mai ales, datorită interpretului principal. Actorul britanic Robert Powell face, în rolul lui Iisus, creaţia vieţii sale.”
articol preluat de pe www.thymos.ro
ovoce Comment by ovoce on October 13, 2008 at 11:21am

Marele studio hollywoodian 20th Century Fox, lansează o nouă filială de distribuţie de filme şi emisiuni destinate spectatorilor creştini. Conform unui responsabil comercial de la Fox "nu este vorba de prozelitism, această filială este răspunsul unei cereri."
În fiecare an, FoxFaith va prezenta doisprezece filme familiale care vor respecta valorile creştine. Marca FoxFaith este prezentă pe piaţă începând cu anul 2005 printr-un site internet şi a vândut deja 30 milioane de DVD-uri printre care şi "Passion of Christ" de Mel Gibson. O serie de emisiuni pe tema credinţei este în curs de elaborare.

Sursa: FoxFaith
ovoce Comment by ovoce on October 6, 2008 at 6:32am
va recomand www.filmmaking.ro este un blog unde puteti gasi chestii interesante despre productia de film. nu este un sit crestin dar cuprinde multe detalii tehnice, teoretice folositoare precum si preturi la echipamente video de inchiriat
ovoce Comment by ovoce on September 17, 2008 at 8:51am
clipurile video roMedia se pot descarca de la Forum domeniul productie video. tot pe forum mai sunt postate si alte materiale- carti pentru copii, teatru crestin
elena savu Comment by elena savu on September 16, 2008 at 1:48pm
excelent! cum pot sa-l descarc si eu?
 

Members (6)

ovoce elena savu Eugen Bucurescu Nicolae hanna Daniela
 
 

Music

Loading…

Badge

Loading…
Locations of visitors to this page

 

© 2009   Created by ovoce on Ning.   Create a Ning Network!

Badges  |  Report an Issue  |  Privacy  |  Terms of Service

Sign in to chat!